Mărturia unui pirat

Data articolului: 09/11/2011 16:10:35

Dumnezeu ne cheamă la credincioşie în toate lucrurile din viaţa noastră. Ne cheamă să-L slujim cu inimi şi cu mâini curate. Cu acest gând includem aici mărturia unui pirat – un caz actual despre felul în care Dumnezeu a lucrat în viaţa unui tânăr spre slava Lui.

29 septembrie 2009

Totul a început într-o duminică seară, când, după serviciul divin, am plecat la o rudenie. Această rudenie mi-a arătat site-ul de care se ocupa de câteva luni. „Nu vrei să faci parte şi tu din echipa de administratori?" m-a întrebat ea. Ca orice copil care nu prea avea ce face pe acasă, am acceptat cu multă plăcere.

Încet am învăţat secretele blogspotului (cum să editez, să public şi multe altele). Un avantaj pe care-l aveam era că aveam foarte multă muzică şi mă descurcam binişor cu calculatoarele. Nici măcar nu am terminat-o (muzica) de uploadat. Fratele meu avea multe CD-uri şi DVD-uri cu muzică, aşa că profitam de acest lucru.

Tot cam prin aceeaşi vreme îmi cumpărasem un EeePc (minilaptop) care îmi uşura munca. La început nu stăteam foarte mult timp ocupându-mă
de muzică, însă clienţii trimiteau e-mailuri cu muzica dorită, ceea ce devenea o problemă majoră pentru mine: nu mai aveam timp pentru Dumnezeu. Nu mai aveam timp pentru rugăciune. Nu mai aveam timp pentru Biblie. Nu mai aveam timp pentru biserică. Însă toate aceste scuze le îndepărtam cu motivul că eu "lucrez pentru Domnul prin acest site!". Mă gândeam că poate prin muzică cineva s-ar putea întoarce la Dumnezeu. Însă mă înşelam amarnic...

Iubind nespus de mult stilul de muzică southern gospel şi acappella, îmi foloseam cea mai mare parte din timp căutând astfel de albume piratate pe internet.

Copiam pe telefon cele mai faine cântări şi le ascultam aproape non-stop. Aţi mai auzit de vreo persoană dependentă de muzică? EU eram unul! Când mâncam, când mă plimbam, când mă întorceam de la şcoală, când îmi făceam temele, înainte să dorm, practic toată ziua ascultam muzică.
Mai cântam şi eu, încercând să armonizez, însă nu cu scopul de a-L lăuda pe Dumnezeu, ci ca să văd cât sunt de bun. Îmi propusesem să-mi fac un
cvartet, dar nu ca să-L laud pe Dumnezeu, ci ca să agăţ o fată de care-mi plăcea. Mergeam la rugăciune doar ca s-o mai văd pe fata iubită şi ca ea
să mă vadă şi să spună: "Vai, ce le are la solfegiat..." şi alte lucruri asemănătoare...

Îmi puneam mintea la contribuţie şi, în timp ce clasa făcea 1 exerciţiu la matematică, eu făceam 5-6, doar ca să mai câştig timp pentru site. Da!
Dumnezeu mi-a dat inteligenţă, însă nu ştiam cum să o folosesc spre slava Lui... Din octombrie până în februarie, împreună cu rudenia mea am muncit mult şi aveam peste 300 de artişti pe site, peste 500 de albume publicate.

Deşi nu am fost în atenţia artiştilor străini, artiştii români ştiau despre site-ul nostru şi erau foarte răniţi sufleteşte. Studio Mesaj era pe primul loc.
Aveam şi dispute online cu tineri pe blog-uri, care luau apărarea artiştilor, spunând că noi furăm pâinea din gura acestora. Ţin şi acum minte când mama îmi spunea să las laptopul, să mai citesc Biblia, iar eu, mândru, îmi spuneam în minte: "Tu nu ştii nimic! Eu fac asta
pentru Dumnezeu! Poate că se vor pocăi oameni prin asta!"

Însă, în noaptea dintre anul 2008 şi 2009, când eram pe genunchi împreună cu toată biserica, acuzat de conştiinţă, m-am rugat Domnului spunându-i: "Doamne, m-am săturat de această viaţă! M-am săturat să-mi pierd viaţa! Ţi-o dau Ţie! Ia-o, că este a Ta!"

În luna ianuarie avusesem o discuţie cu un tânăr care mă luase cam tare şi îmi dovedise că ceea ce fac este păcat. "Cum adică? Munca mea de 4 luni
este egală cu păcat? Nu se poate!". Chiar am vrut să renunţ, însă rudenia mea m-a încurajat şi mi-a spus să nu-i bag în seamă pe cei care comentează, pentru că ei sunt doar geloşi că nu au acelaşi succes. Şi am continuat cu uploadat-ul. Aveam aproape finalizată lista site-ului cu toţi artiştii şi albumele lor. Timpul normal petrecut pentru administrarea site-ului era 3-4 ore pe zi, însă mai erau şi excepţii uneori.

Slavă Domnului că o amică m-a invitat la o întâlnire cu un misionar în februarie 2009. Însă, ca să-mi fac "publicitate" că eu merg să mă întâlnesc cu un misionar, trâmbiţam acest lucru pe messenger fetelor pe care le iubeam, şi ca să nu mă plictisesc acolo, îmi umplusem telefonul de muzică.

Dar Domnul a lucrat într-un mod minunat! Da! Într-un mod minunat! Eram programaţi să fim acolo mai multe persoane, însă am ajuns acolo doar trei. Chiar la prima şedinţă, misionarul ne-a spus: "Credeţi că aţi venit aici la voia întâmplării? Este Voia lui Dumnezeu că aţi ajuns aici şi sunt sigur că
Domnul vrea să vă vorbească fiecăruia!" Şi chiar ne-a vorbit!

Într-o dimineaţă ne-am întâlnit la rugăciune, iar fratele ne-a mărturisit o experienţă pe care o avusese în ziua anterioară, şi spunea: "Aveam nişte CD-uri cu muzică piratată pe care le-am copiat pe laptop. Totul îmi părea bine, însă, când am vrut să mă rog înainte de a mă culca, nu puteam. Şi L-am întrebat pe Dumnezeu: "Ce se întâmplă? De ce nu mă pot ruga?" iar El mi-a spus că acea muzică, pe care o copiasem, este furată, iar eu, prin urmare, sunt un hoţ. Când am auzit, am luat laptopul şi am şters imediat totul.

Deodată, o sabie mi-a străpuns inima: "CUM? Dar eu ce am făcut până acum? Am furat? Sunt doar un hoţ?" Voiam să le spun durerea mea, însă am
tăcut. Când ne-am întors în cameră, fratele meu a acţionat: "Eu şterg toată muzica piratată de pe telefon şi mp3player!" Părea destul de comic faptul că acum el asculta nişte melodii de la lecţii de pian pentru debutanţi.

Însă Duhul Sfânt m-a cercetat şi m-a convins şi pe mine să şterg şi eu tot ce aveam furat pe telefon. Cu mare tragere de inimă am şters până şi cea mai iubită cântare: „Criminal on the Cross”, interpretată de Acappella. A fost destul de greu să renunţ la toate lucrurile pe care le iubeam, la toate plăcerile mele, la ideile înfiinţării unui cvartet, la site, la messenger, la programe piratate, la muzică piratată, la fete... Însă Domnul mi-a dat putere! Slavă Lui! El m-a iertat de acest trecut murdar şi m-a reînnoit şi acum sunt al Lui!

Ajuns acasă, plin de zel şi dorinţă de a repara ceea ce am făcut, am discutat cu rudenia mea şi i-am explicat totul, în concluzie afirmând că ceea ce am făcut până acum a fost păcat. Răspunsul: "Eşti prost! Te-ai lăsat fermecat de nişte prostii!" Însă, ca să vadă că sunt serios şi nu am înnebunit, mi-am autoşters contul de pe site, mi-am şters adresa de e-mail şi totul ca să nu mai fiu robit de ele şi timp de 2 săptămâni m-am rugat pentru ea, iar Duhul Sfânt a convins-o şi pe ea de faptul că întreg site-ul este furt, aşa că l-a şters!

Da, dragi cititori! Cristos m-a eliberat pe deplin! Site-ul nu mai există! Sunt liber! Şi acum nu mai trăiesc eu, ci EL trăieşte în mine! Slavă Lui! Amin!
Cuvinte cheie: pirat, mărturie, credincioșie, muzică, internet

Comentarii

Marina Matei  (14.02.2012 18:30):
O marturie care trebuie sa ii puna pe toti tinerii crestini,pe cercetare:unde stau ei?Tot in pozita avuta de acest tanar?Se lasa si ei condusi ca si acest tanar pe calea placuta Domnului?Domnul sa lucreze prin indurarea Sa.Amin
Ardelean Daniel  (13.02.2012 17:38):
foarte frumoasa marturie! ma bucur ca ai pus-o si pe internet! Domnul sa te binecuvanteze si sa-ti dea mai mult in fiecare zi bucuria plinatatii Lui in viata ta :D
Adauga comentariul tău
Numele dvs.:
E-mail (nu va fi publicat):
Alte articole

Cele mai noi articole

De ce încă o carte de cântări? . . . avem Powerpoint-uri!
Chiar mai avem nevoie astăzi de cărți de cântări în biserică? Iată câteva idei – de ce este bine, chiar și în bisericile de astăzi, să folosim cărți de cântări! Citește mai mult »
Data articolului: 11/07/2017 13:06:28 |
Funia împletită în trei nu se rupe ușor...
Mulți ne întreabă cu ce anume ne ocupăm la Jubilate și cum se pot ruga pentru noi. Cu ocazia aceasta, vrem să vă mulțumim pentru susținerea lucrării la care Dumnezeu ne-a chemat și să vă spunem cu ce ne ocupăm în mod deosebit. Citește mai mult »
Data articolului: 21/05/2017 15:42:22 |
A cord of three strands is not easily broken
Many ask us what we’re up to at Jubilate and how they can pray for us. We’re working on volume 2 of Culegerea Jubilate – a book of hymns for the entire church. We have a firm conviction that the most important music group in the church is the congregation. Citește mai mult »
Data articolului: 23/10/2016 20:35:39 |
Sfinţească-Se Numele Tău
Traducerea unei predici a fratelui Tim Keller, pastorul bisericii Redeemer Presbyterian Church din New York City. Citește mai mult »
Data articolului: 24/07/2015 16:07:57 |
Ce se face la Cursul de vara Jubilate?
Poate te intrebi, ce se face la Cursul de vara Jubilate? Postam inca o poezie scrisa de Alex Lacatus din Iasi care descrie aceasta saptamana binecuvintata. Citește mai mult »
Data articolului: 29/10/2014 10:03:40 |