Contul tău

Leviți Juniori 2019:
Biografii profesori și echipă

Anca  Toia

Anca Toia

A venit la Jubilate cu experiențe din mai multe domenii și cu o inimă gata să slujească în orice mod necesar. De aceea, ne bucurăm să o avem la secretariat în biroul nostru. Anca Toia provine din Ciuhoi, județul Bihor și a lucrat o vreme ca misionară în Oltenia. Anca se bucură să vă ajute cu înscrierea, cu partituri şi alte publicaţii ale editurii Jubilate.

Andrei Marta

Andrei Marta

(Orchestră, Acompaniament pe pâine)

Pianist și dirijor cu studii la Cluj, Londra, Bruxelles, Mons. Când nu mai ştie cum să rezolve conflictul dintre seriozitatea lui şi finul lui umor, găseşte răspuns în ciocolata belgiană.

Cornelius Tinco

Cornelius Tinco

(cor, Ansambluri vocale mici)

Fondator și dirijor al corului „CoramDeo” (Timișoara), dirijor al corului Bisericii Baptiste "Emanuel" (Timișoara), vechi Jubilatist, soțul Sabinei. În restul timpului, e IT-st.

Darius Achim

Darius Achim

S-a născut în Tinăud un mic sat din judetul Bihor şi a avut harul să crească, o bună parte din viaţa lui, sub îndrumarea directă a celor din echipa Jubilate. De o bună perioadă de timp a simţit ca a venit şi timpul lui să dea spre alţii ceea ce a fost învăţat, de aceea, se bucură de ocazia de a sluji alături de echipa Jubilate.

Dor Niculescu

Dor Niculescu

(T(h)eo/armo in-forma(l) de Dor-it)

Profesor la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, aranjor, soț, tată a trei copii, iubitor de carte și de jocuri de cuvinte.  Are harul să facă aranjamente muzicale pentru unele din formaţiile muzicale importante din România.

Elisei Ștefănescu

Elisei Ștefănescu

(Cor, Ansambluri vocale mici)

Un vechi Jubilatist  ce studiază pianul la Royal Birmingham Conservatoire.  La 15 ani şi-a început ucenicia ca dirijor la corul „Evanghelic” şi cam de pe atunci a rămas şi cu ceva „sechele”, cum ar fi pasiunea pentru lucrările vocal-instrumentale.  Îi place să încurajeze şi să inspire.

Emanuel Bălăceanu

Emanuel Bălăceanu

(Orchestră)

Predă dirijat şi ansamblu coral la Universitatea Emanuel din Oradea, compozitor/aranjor, soț, tată a trei copii.  Timp de doisprezece ani a fost dirijor permanent al corului „Evanghelic” din Bucureşti.  În continuare colaborează cu ei pentru proiecte deosebite. Maestru în ale muzicii; meşter în lucrul făcut cu iubire şi destindere.

George Stamate

George Stamate

(Orchestră)

A absolvit studiile de licență și master Universitatea Emanuel din Oradea, licență la ANMDG din Cluj-Napoca (dirijat orchestră), master în curs la UNMB (dirijat orchestră), soțul Monicăi, vechi Jubilatist.  Îi place în mod deosebit să călătorească şi chiar dacă ultimele lui studii sunt în dirijat orchestră, încă mai iubeşte muzica corală.

Gretty Niculescu

Gretty Niculescu

(Partida de vioara II, Muzică de şpais)

Este violonistă în orchestra Filarmonicii de Stat din Arad din anul 2001, an în care a absolvit Conservatorul din București, secția interpretare instrumentală, vioară. Împreună cu Dor se bucură de cei trei copii minunați primiți de la Dumnezeu: Sara Dorothea, Samuel Cristian și Ionatan Rafael.

Ken Tucker

Ken Tucker

(Devorarea partiturilor)

Locuiește în Cluj și slujește în biserica locală în domeniul muzical. El este de asemenea dirijor de cor de copii, de tineri și de adulti, interpret și compozitor. Ken Tucker provine din McComb, Mississippi și a absolvit Conservatorul Regal din Belgia, în specialitatea Muzică de Cameră și Pian. Este căsătorit cu Laura și au patru copii: Alina, Ionuț, Ștefan și Anna Ruth.

Rahela Lazurcă

Rahela Lazurcă

(Partida de corzi grave, Muzică de şpais)

Reuşeşte să facă faţă cu brio celui "mai greu de mulţumit" instrument al orchestrei simfonice – viola. Profesor printre cei mici şi nu numai, iubeşte lucrul bine făcut, detaliile şi dedicarea 100%. Are harul de a fi pe drumul muzicii de la vârsta de doisprezece ani şi până în prezent nu se gândeşte să renunţe.

Ruben Mureşan

Ruben Mureşan

(Not quite Balshoi)

Melomanii români l-au cunoscut iniţial pe Ruben Mureşan ca bariton, dar odată cu trecerea timpului şi cu studiile aprofundate de canto vocea lui s-a stabilizat în ambitusul de tenor.

Tenorul Ruben Mureşan este deţinătorul a Graduate Performance Diploma obţinută la Longy School of  Music din Boston. A ajuns la această şcoală după ce în 1998 absolvise cursurile de master la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În prezent Ruben, colaborează cu mai multe filarmonici din țară, dirijează corul bisericii creștine "Betel" din Cluj-Napoca și coordonează viața de închinare a acestei bisericii. Este căsătorit cu Oxana și au doi copii, Elias și Sofia.

 

Sabina Tinco

Sabina Tinco

(Lumea minunată a cărţilor)

A studiat limbi străine la Facultatea de Litere din Cluj Napoca şi pian la şcoala populară de arte din Piatra Neamţ. Este soţia lui Cornelius şi este traducator de profesie. Ea şi Cornelius locuiesc în Timişoara şi împreună slujesc în lucrarea muzicală din biserică, compun şi armonizează cântări.

Susan Strohschein

Susan Strohschein

Are mai bine de 20 de ani de experiență în învățământ la toate nivelurile de educație: grădiniță, școala elementară, liceu și universitate, predând în SUA, Belgia și România. Susan Strohschein a absolvit facultatea de Pedagogie Muzicală la Universitatea de Stat din Louisiana, în Baton Rouge și și-a continuat studiile absolvind masteratul la Universitatea din Texas, în Austin.

Devenind creștină la o vârstă fragedă, Susan Strohschein a slujit în biserici ca dirijoare pentru coruri de copii și de adulți și ca învățătoare de studiu biblic pentru adulți. În prezent slujește la Biserica Baptistă din Tăsnad, Satu Mare.

 

Teodorian Popa

Teodorian Popa

(Partida de vioara I, Muzică de şpais)

Este violonist la Filarmonica din Sibiu, dirijează corul mixt şi corul de copii al bisericii Sion. Îi place să citească şi să  petreacă cât mai mult timp cu soţia şi cei patru copii.