Înţelegerea noastră în ceea ce priveşte închinarea este în primul rând bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu. De multe ori înţelegerea aceasta este îmbogăţită şi prin definiţii sau prin cuvinte scrise despre închinare. Informaţia pe care o oferim mai jos are ca scop două lucruri: citate care ne ajută în privinţa aceasta; şi detalii bibliografice legate de câteva cărţi traduse în limba română.

“Închinarea înaintea Dumnezeului viu şi adevărat înseamnă în esenţă o relaţie cu El în termenii propuşi de El şi în modul în care numai El o poate face posibilă.”

David Peterson – Comuniunea cu Dumnezeu: o teologie biblică a închinării – Oradea: Editura Jubilate, 2006, pag. 20.

“Închinarea şi zidirea sunt două dimensiuni diferite ale aceloraşi lucrări. Altfel spus, participarea la zidirea Bisericii este un aspect important al deplinei ascultări în credinţă, ce constituie de fapt închinarea sub noul legământ. Dintr-un alt punct de vedere, ne strângem laolaltă pentru a ne încuraja unii pe alţii să manifestăm în viaţa de zi cu zi acea ascultare care-L glorifică pe Dumnezeu şi care duce mai departe în lume planul Său de mântuire.”

David Peterson – Comuniunea cu Dumnezeu: o teologie biblică a închinării – Oradea: Editura Jubilate, 2006, pag. 326

“Închinarea autentică este o revărsare continuă a tot ceea ce suntem şi a tot ceea ce sperăm să devenim în lumina lucrării mântuitoare a lui Cristos. Aceasta pătrunde în fiecare ungher al vieţii noastre, influenţându-ne toate acţiunile şi subordonându-le Duhului, adevărului şi imperativului jertfei.”

Harold M. Best – Închinarea neîncetată: Perspective biblice asupra închinării şi asupra artelor – Oradea: Editura Casa Cărţii, 2006, pag. 115

“Închinarea este răspunsul activ pe care Îl dăm lui Dumnezeu, prin care declarăm vrednicia Sa. Închinarea nu este pasivă, ci este participativă. Închinarea nu este pur şi simplu o dispoziţie sufletească, ci este un răspuns. Închinarea nu este doar un sentiment, ci este o declaraţie.”

Ronald Allen, Gordon Borror – Închinarea: Redescoperirea pietrei preţioase pierdute – Cluj: BEE International, EBE România, 2000, pag. 16.

“Serviciul de închinare este o repetiţie pentru viaţă. Acesta schiţează dialogul continuu care are loc între Dumnezeu şi credincioşi, dialog care porneşte de la Cuvântul lui Dumnzeu şi care sugerează răspunsurile pe care El doreşte să le audă – răspunsuri care includ adorarea, mărturisirea, mulţumirea, dedicarea şi cererea noastră. În închinare mai avem oportunitatea să ne dăruim lui Dumnezeu pentru tot restul vieţii … Deci, adevărata închinare este tot ceea ce înseamnă a fi creştin, iar serviciul de închinare este important prin ceea ce reprezintă acesta ca şi microcosmos.”

Donald P. Hustad – Jubilate! Church Music in the Evangelical Tradition – citat în Închinarea: Redescoperirea pietrei preţioase pierdute, pag. 47.

“Închinarea este un mod de a reflecta cu bucurie, înapoi câtre Dumnezeu, strălucirea slavei Sale. Acest lucru nu poate fi făcut doar prin acţiuni din datorie. Poate fi făcut doar atunci când în inimă apar sentimente spontane. Iar sentimentele faţă de Dumnezeu sunt un scop în sine. Ele sunt esenţa închinării din veşnicie.”

John Piper – Însetat după Dumnezeu – Braşov: Editura Neemia, 2005, pag. 89

“Combustibilul închinării este viziunea adevărată despre măreţia lui Dumnezeu – adevărul lui Dumnezeu; focul care face combustibilul să ardă cu putere este atingerea Duhului Sfânt; furnalul pus din nou în funcţiune şi încălzit prin focul adevărului este duhul nostru reînnoit; iar căldura sentimentelor noastre care rezultă este închinarea puternică ce se manifestă sub forma mărturisirilor noastre, a tânjirilor, a aclamaţiilor, a lacrimilor, a cântecelor şi strigătelor noastre, a capetelor noastre plecate, a braţelor ridicate şi a vieţilor noastre trăite în ascultare.”

John Piper – Însetat după Dumnezeu – Braşov: Editura Neemia, 2005, pag. 78

“Scopul ultim al Bisericii nu este misiunea, ci închinarea. Misiunea există pentru că lipseşte închinarea. Ţelul Bisericii este închinarea şi nu misiunea, pentru că ţelul este Dumnezeu şi nu omul. Când acest veac se va sfârşi, când milioanele fără număr de oameni răscumpăraţi vor cădea cu faţa la pământ înaintea tronului divin, misiunea nu va mai exista. Ea este doar o necesitate temporară, pe când închinarea rămâne veşnic.”

John Piper – Să se bucure popoarele! – Oradea: Editura Cartea Creştină, 1998, pag. 13

“Atunci când (Dumnezeu) ne creează pentru gloria Lui, El ne creează, de fapt, pentru cea mai înaltă bucurie a noastră. El este cel mai glorificat în noi atunci când noi suntem cei mai împliniţi în El . . . Scopul existenţei noastre se revarsă din ceea ce este El în Sine. Pasiunea lui Dumnezeu pentru propria Sa glorie dă naştere pasiunii noastre. Acesta este motivul unic, cuprinzător şi transformator al existenţei: pasiunea de a ne bucura şi de a arăta supremaţia lui Dumnezeu în toate lucrurile pentru bucuria tuturor oamenilor.”

John Piper – Nu-ţi irosi viaţa – Suceava: Editura Perla Suferinţei, 2006, pag. 32-33.

“A te închina înseamnă a trăi Realitatea, a atinge Viaţa. Înseamnă a-L cunoaşte, simţi experimenta pe Hristos Cel înviat din morţi, în mijlocul comunităţii reunite. Înseamnă a intra în Shekinah (gloria sau strălucirea) lui Dumnzeu sau, mai bine spus, a ne lăsa invadaţi de Shekinah lui Dumnezeu.”

Richard Foster – Disciplinele spirituale: calea maturităţii creştine – Cluj: Editura Logos, 1996, pag. 187.

“A te închina înseamnă a-ţi sensibiliza conştiinţa prin sfinţenia lui Dumnezeu, a-ţi hrăni mintea cu adevărul lui Dumnezeu, a-ţi purifica imaginaţia cu frumuseţea lui Dumnezeu, a-ţi deschide inima dragostei lui Dumnezeu, a-ţi dedica voinţa scopului lui Dumnezeu.”

William Temple – Readings in St. John’s Gospel – citat în Disciplinele spirituale: calea maturităţii creştine pag. 187.

“Nu pot să-I aduc lui Dumnezeu o închinare care să-I fie întru totul plăcută dacă ştiu că adăpostesc în viaţa mea lucruri pe care El le dezaprobă. Nu pot să mă închin cu adevărat şi bucuros lui Dumnezeu duminică, dacă nu mă închin şi luni. Nu pot să mă închin lui Dumnezeu cu o cântare voioasă duminică şi apoi, cu bună ştiinţă, să-L întristez prin modul în care îmi conduc afacerile luni şi marţi.”

A.W. Tozer – Închinare şi distracţie – Oradea: Editura Lampadarul de Aur, 2006, 19.

“Redescoperirea unei închinări care să-L aibă pe Dumnezeu în centru trebuie să rezulte dintr-o examinare proaspătă a învăţăturii biblice privitoare la închinare. Biblia este prin excelenţă o carte de închinare. . . Un lucru pe care Biblia îl învaţă clar este că închinarea depinde de cunoaşterea Dumnezeului autorevelat. Închinarea propriu-zisă ar fi fost imposibilă dacă Dumnezeu nu ar fi luat iniţiativa să se facă cunoscut.”

Paul Engle – Descoperind plinătatea închinării – Oradea: Editura Institutului Biblic Emanuel, 1998, pag. 10

“Dumnezeu care este frumos, este dragoste. Dragostea lui nepreţuită dăruită nouă prin Cristos este ceea ce ne face frumoşi, iar ca răspuns la această dragoste, noi însetăm şi mai mult după frumuseţea Lui. Din această sete, noi ne întoarcem către El în închinare, pentru a ne simţi chemaţi la o nouă formă de creativitate. Frumuseţea şi iubirea, două culori în spectrul Luminii care este Dumnezeu.”

Michael Card – Urme pe nisip: Cristos şi creativitatea – Oradea: Editura Casa Cărţii, 2005, pag. 36