– Aspectele cele mai importante ale slujirii –

Acest text este inclus la sfârşitul cărţii coristului „Un ospăţ nesfârşit”. Prin el, dorim să încurajăm coriştii să se gândească la slujirea lor prin prisma aceasta. Includem textul aici la resurse să vă încurajăm şi pe dumneavoastră.

Să ţinem la lucrurile esenţiale

În lucrarea corală, trebuie să ne aducem mereu aminte de aspectele cele mai importante ale slujirii noastre, aşa cum reies dintr-o perspectivă biblică asupra închinării. Următoarele idei sunt printre aceste fundamente ale închinării.

Închinarea este un mod de viaţă

Închinarea nu este un eveniment izolat, ce se petrece duminica. Mai de grabă este modul în care Dumnezeu învaţă pe orice credincios să-şi trăiască viaţa. Impactul ei trebuie să se resimtă în orice domeniu al vieţii. (Coloseni 3:17, 23)

Cum bine ştim, unii pastori încheie serviciile de închinare cu cuvintele „Biserica este liberă”. De multe ori ne-am întrebat cum s-ar schimba înţelegerea noastră despre viaţă dacă s-ar spune ceva de genul: „Biserica, nu numai că este liberă, ci este trimisă de Dumnezeu, ca închinători în duh şi adevăr, în mijlocul lumii!” Închinarea în adunare este determinată, în mare măsură, de calitatea umblării fiecărui membru în închinare zilnică.

Închinarea înseamnă dăruire

Esenţa închinării este dăruirea faţă de Dumnezeu: ne dăruim pe noi înşine Lui, şi Îi dăruim daruri din dragoste. În biserică, închinarea trebuie să facă posibilă implicarea tuturor celor credincioşi în slujire, mai ales prin „ofrandele” fraţilor şi surorilor, ceea ce aduc ei ca poezie, cântare, mărturie, rugăciune şi aşa mai departe, spre slava lui Dumnezeu.

S-a spus că serviciile noastre de închinare, prea des, seamănă cu un meci de fotbal, unde o gloată mare de oameni care au nevoie disperată de mişcare fizică, stau şi privesc spre o mână de oameni care au nevoie disperată de odihnă!

Uneori ne referim la un „program” în cadrul serviciului de închinare. Se prea poate că acest cuvânt, în multe cazuri, comunică o înţelegere chiar greşită a închinării. El subliniază asemănarea serviciului cu un spectacol, prezentat, de exemplu, de către cor, unui public care nu se implică activ, poate nici chiar pasiv.

În schimb, cât de mult poate semăna închinarea dintr-o adunare locală cu cea din cer, atunci când adunarea e plină de duhul rugăciunii, când cântă din răsputeri laudele Domnului, când fiecare are de adus o mărturie despre puterea sau bunătatea Dumnezeului nostru, când inima tuturor este aprinsă de flacăra dragostei pentru Dumnezeu! „Prin El (Cristos), să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” (Evrei 13:15).

Închinarea este luminată de Cuvânt

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie temelia închinării personale şi comunitare. Scriptura trebuie să dea conţinut închinării noastre (Coloseni 3:16). Prea adesea, folosirea Scripturii în serviciile de închinare este mărginită la citirea textului pentru predică.

Însă, dăm slavă lui Dumnezeu că, în tot mai multe adunări, citirea Scripturii inspiră momentele de rugăciune; porţiuni din Scriptură sunt recitate pe de rost de copii, tineri şi adulţi; şi Scriptura este citită cu drag şi reverenţă de indivizi sau de întreaga adunare. În modul acesta se face loc cum se cuvine pentru vorbirea lui Dumnezeu, şi se îndreaptă puţin câte puţin înţelegerea noastră despre închinare.

Închinarea este mai mult decât muzică

O înţelegere biblică a închinării ne ajută să vedem cum închinarea, deoarece este un dialog între Dumnezeu şi poporul Lui, implică numeroase moduri de exprimare ale adevărului, şi răspunsuri care de care mai diverse.

Muzica se numără printre aceste moduri de exprimare şi de răspuns. În realitate, muzica noastră poate fi un mod de a ne ruga lui Dumnezeu, o cale pe care primim Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, sau o unealtă de a ne învăţa şi sfătui unii pe alţii. (Coloseni 3:16 şi Efeseni 5:19-20). În măsura în care ea împlineşte aceste roluri biblice (sau altele, ca de exemplu lauda sau proclamarea), ea îşi îndeplineşte rolul corect în închinarea care întrece de fapt limitele ei şi o subsumează.

Închinarea implică slujirea altora, chiar cu preţul jertfei

Autorul epistolei către Evrei ne aminteşte că o parte a închinării este „binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac” (Evrei 13:16). Pavel ne învaţă să ne dăm viaţa ca o jertfă vie, acţiune ce va fi o adevărată „slujbă” de închinare (Romani 12:1).

Dacă dragostea faţă de Dumnezeu naşte dragostea faţă de semeni (prima şi cea de a doua poruncă), este clar că închinarea noastră (exprimarea dragostei noastre faţă de Dumnezeu) nu poate fi autentică decât în măsura în care trăim în duhul slujirii aproapelui. Acest spirit trebuie să pătrundă până şi felul în care vedem slujirea corului.

Rugăciunea unui corist:

Te laud astăzi, Tată, pentru că mi-ai dat de două ori viaţa, şi pentru că-mi pot uni glasul cu glasul fraţilor mei din cor. Viaţa, glasul, cântarea, Ţi le aduc astăzi ca o jertfă, şi doresc să le primeşti cu plăcere. Învredniceşte-ne pe fiecare să cântăm numai pentru slava Ta şi spre zidirea bisericii. Ca şi cor, vrem cu tot dinadinsul să fim o pildă de slujire, de curăţie, de supunere, de dăruire — o pildă de închinare înaintea adunării. Amin!