Contul tău

Cursul de vară Jubilate, 17-23 august 2020, Bucharest Events Center

13.01.2020

În 2020 vom organiza pentru prima dată Cursul de vară în zona Bucureștiului! Găsiți informații despre Bucharest Events Center pe website-ul lor: https://www.bucharest-events-center.com/homepage/

Înscrierea pentru Cursul de vară 2020 Jubilate va avea loc în primăvară.  Oferim burse care acoperă masa și cazarea celor care strâng formulare 2% în sprijinul Fundației Jubilate. În curând vom pune pe site-ul nostru detalii despre burse și formularul 230.

Ca să înțelegeți mai bine ce înseamnă Cursul de vară, cui se adresează și cum vă poate fi de ajutor în echipare, găsiți pe site descrieri din 2019 (prezentare, cursuri, profesori, orar).

Ce frumos este să începem anul acesta cu promisiunile nesfârșite ale lui Dumnezeu!  Cuvintele Lui pentru noi sunt o sursă de îmbărbătare, de mângâiere și de pace. Iată ce ne spune Domnul nostru:  

Voi veni la tine în tăcere, orice teamă îți voi izgoni. 
Ești copilul meu, ales din veșnicii, Eu sunt Domnul tău, vreau să știi!
Nu te teme, Eu sunt cu tine, nicicând nu te părăsesc,
Pe al vieții drum vreau să te îndrum, Tu ești al Meu și te iubesc.

Aceste versuri fac parte din textul unei piese noi, oferită de Editura Jubilate – Ești al Meu de David Haas, într-o prelucrare corală (SAB și pian, cu flaut opțional).  Textul este inspirat din Psalmul 46:10, Isaia 43:1 şi Ioan 14:27 și ne îndeamnă să avem nădejde în Domnul.  

Cântarea este potrivită atât pentru ocazii speciale, cât și pentru încurajarea fiecărui credincios. Puteți asculta piesa interpretată de Corul Jubilate aici. Găsiți detalii despre această comoară și despre comandă aici.

Keywords: curs de vara, jubilate, bucuresti